SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL

aniversar

ROMÂNA CA LIMBĂ STRĂINĂ
cu tema
Limbă şi cultură: entități în continuă rearmonizare
Thessaloniki, 31 mai – 1 iunie 2024
(format off-line – online)

Dedicat împlinirii
a 25 de ani de la înființarea Institutului Limbii Române, București (ILR)
& a 50 de ani de la înființarea Catedrei de Limba Română pentru Studenți Străini,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Desfășurat în cadrul
Zilelor Limbii Române la Universitatea „Makedonía”, Thessaloniki
prin susținerea
Consulatului General al României la Salonic

Dragi Studenţi, Dragi Colegi,

Avem deosebita bucurie și onoare de a vă invita la Simpozionul Internațional aniversar Româna ca limbă străină,cu desfășurare între 31 mai – 01 iunie 2024, la Universitatea „Makedonía” din Thessaloniki, Grecia.

Tema din acest an, Limbă şi cultură: entități în continuă rearmonizare, oferăcrearea unui spațiu de cunoaștere și comunicare directă pentru studenții internaționali care învață limba română: în cadrul Lectoratelor de limbă, cultură și civilizație românească din diverse universități ale lumii, înființate de Institutul Limbii Române, București (ILR), în programele de An Pregătitor, în programele de licenţă, masterat, doctorat aleuniversităţilor din România sau din exterior. Acești studenți provin din spații culturale foarte diverse, dinEuropa, Asia, Africa. De asemenea, tema propuneun schimb util de experiență între specialiști, precum şi posibilitatea examinăriiprocesului de predare-însușire-evaluare a românei ca limbă străină, în raport cu nivelul european actual.

Odată cu liberalizarea frontierelor și a circulației, a posibilității de a intra în contact cu diferite culturi și mentalități, oamenii au devenit din ce în ce mai doritori să învețe cât mai multe limbi străine. Acestea își demonstrează din ce în ce mai mult rolul deconectori culturali,mijloace prolifice de comunicare interculturală și de căi de accesla patrimoniul cultural și lingvistic global.

Realitatea momentului se deschide spre cunoașterea reciprocă a atât de multor culturi, în dorința comună de a realiza un dialogtranscontinental, armonios și coerent. Plecând de aici,utilizarea limbii române apare ca unul dintre cele mai dezirabile și utile instrumente de mediere culturală și socială, ca factor eficient pentru soluționarea noilor cerințe ale mediului socio-uman. Dialogul interculturalcâștigă noi perspective, iar acest fapt solicită și stimulează perfecționarea modalităților de însușire a mecanismelor necesare comunicării lingvistice.

Organizatorii